Luca’s weblog

Un junghi

Cine eşti tu chip, adăpostit de umbră?

Ce ascunzi în pumnul aspru de titan?

Eşti cumva durerea, eşti tăcerea sumbră?

Arzi râzând în hohot, inimi în cazan?

Nu-mi răspunde, ştiu! Eşti un flutur hâd

Un amestec crud de culori spălate

Eşti un junghi teribil, vrei să te ascund

Într-o coastă-n care toate sunt răbdate?

E un loc în care poţi avea culoare

Roşu, galben, mov - vino, nu te teme!

Ţine-mă de mână, să-ţi spun dacă doare

Spinul ce-mi străpunge zeci şi mii de vene.

Musafir nevrednic, rămâi pe vecie

Nu cerşi, serveşte o cupă din mine

Striveşte-mi durerea, cu durere vie

Şi spală-mi culoarea cu iubiri peline!

——————————————————————–

Gânduri

Mi-e greaţă de voi toţi cei care nu gândiţi -

Sunteţi aproape morţi

Nu ştiţi să preţuiţi nimic din ce primiţi

Nu veţi afla vreodată ce-nseamnă a iubi

Vă pasă doar de voi, dar nu ştiţi ce va fi!

Trăiţi pentru o zi şi nici măcar întreagă

Iubiţi ce e urât şi nu ştiţi ce v-aşteaptă

Speraţi mereu la milă nu cereţi altceva

Şi aşteptaţi minunea poate vă va scăpa

Dar nici gândiţi vreunul la ziua cea de mâine.

Visaţi s-aveţi avere, să cumpăraţi castele

Şi nu vă mai gândiţi ce veţi face cu ele

Cu ochii cei avizi visaţi în nepăsare

Şi aşteptaţi minunea, dar „Vaai!” nu mai apare!

————————————————–

Sensuri

Să plângi cât încă mai ai timp

Să spui:”urăsc tot ce-i frumos”

Să te retragi apoi în colţul tău

S-aştepţi tot ce e rău…

Să pierzi într-un minut tot ce-i frumos

Să uiţi că ai fost om şi că trăieşti

Să redevii apoi cel care-ai fost

Să spui:”am fost şi nu mai sunt”

Să îţi doreşti să plângi…dar să nu poţi

Să storci din ochii tăi o picătură

Să ştii că este cea din urmă

Să spui apoi:”am plâns..ca orice om”

Să poţi iubi când totul este ură

Să poţi gândi la ziua care vine

Să poţi striga:”ce-i aia fericire?”

Să îţi răspunzi mereu:”e o himeră”

Să crezi ce spui când noaptea iar coboară

S-alungi din suflet tot ce e durere

Să vrei apoi un strop de mângâiere!

Să pierzi tot ce e simplu şi frumos

Să pierzi iubirea şi prietenia

Să pierzi şi cea din urmă rază de lumină

Să nu te recunoşti când te priveşti

Să spargi oglinda ce-ţi arată chipul

Să uiţi că mai există timpul…

Să ştergi cu un burete tabla vieţii

Să ştergi ce-ai învăţat de-a lungul vieţii

Să poţi privi la soare..fără să ceri căldura

Să poţi privi la oameni…fără să te cuprindă mila

Să vrei iubire,ură,fericire…

Să vrei să suferi…să te bucuri…

Să cauţi încontinuu fericirea

Să afli că de fapt e lângă tine

S-o prinzi de o aripă cu privirea

Să îţi întorci privirea spre pământ

Să pierzi fără să vrei tot ce-ai avut!

————————————–

Dezamăgire

Am visat prea mult sau poate prea puţin

Am pierdut visând clipe ce nu vin

nu ştiam că tu ai plecat plângând

voiam doar să te alung din gând!

Te-aş mai fi păstrat dar aş fi vrut să pleci

te-aş mai fi uitat dar ar fi fost prea reci

nopţile tăcute pline de fantome

fără voci şi chipuri, toate schizofrene

Ţi-aş fi scris poeme pline de durere

dacă a ta plecare n-ar fi lăsat semne

n-am putut aşterne pe hârtia grea

decât lacrimi negre să-mi cânte nebunia

Că orice nebun am sperat nimicul

si m-am amăgit că mi-e prieten timpul

ca o Penelopă am aşteptat iubirea

şi-am sperat că o să-i recunosc privirea

Am recunoscut doar un palid chip

o privire vagă înecată în timp

o himeră slută ce o strâng de mână

şi-i şoptesc zâmbind că nu sunt nebuna

————————————–

Nu e

E intre noi o zi de amagire
Si inca sase luni de prelungire

E intre noi o lunga iarna grea
Si dorinta mea de a te revedea

E intre noi un munte urias
Si teama ta eterna de oras

E intre noi distractia de’o noapte
Si viata mea plina de lasitate

E intre noi o clipa de betie
Si lungi momente de schizofrenie

E intre noi o strangere de mana
Si o iluzie cladita in mintea mea nebuna

E intre noi doar un banal sarut
Si niste pagini dintr’un surd trecut

E intre noi dorinta mea carnala
Si teama de a fi mintita iara

E intre noi ceva ce n’am cerut
Si clipele frumoase ce le’am petrecut

E intre noi tacerea prea amara
Si viata mea de solitara

E intre noi ca scoarta de stejar
Si viata ta eterna de hoinar

E intre noi cafeaua cu povesti
Si zambetul pe care mi’o servesti

E intre noi doar ce’i in mintea mea
Si neputinta de a te uita

E intre noi nimicul tau de fier
Si totul meu ce s’a nascut din el

E intre noi un Tu indistructibil
Si Eul meu aproape invizibil

E intre noi un simplu imposibil
Si incercarea mea de’al accepta posibil!

————————————

Himera

Toamnă Tu, ce palidă!

Frunze moarte, feţe moarte

Chipuri fără nume-n noapte

Se îngrămădesc să vadă

Cu ochi lacomi, veştejiti

Spectacolul ce-a început

Însă nu au priceput…

Doar mirare şi întuneric

Pe chipuri fără de glas

Ce-au mimat un dans himeric

Pe al toamnei dulce vals..

Ochii goi şi cei pustii

Văd doar frunze cenuşii

Ochii reci şi ochii singuri

Văd urâtele himere

Toamnă Tu, ce plângi mereu

Am văzut aurul tău

Am aflat misterul care

Ţi-a ascuns mereu privirea

Tu te-ai arătat doar celor

Ce au cunoscut iubirea.

Pentru ei eşti frunză albă

Că un fulg uşor pluteşti

Te aşezi încet în suflet

Şi-n amurg ne părăseşti

Şi din nou devii cenuşă…

Şi te umpli de mister

Aşteptând pe altcineva

Să dezlege taina ta

——

Tu himeră, ce urâtă

O să-mi pari cândva!

————————————-

Confuzie

Privesc în urmă, în ceaţa amintirilor

Zăresc un chip, ce scapă năruirilor

Întind mâna şi încerc să-l ating

Se duce lumina şi nu-l mai disting

Leşin de durere, de lacrimi, de gol

Mă trezesc în eterna baltă de nămol

Mă ridic şi cad, iar cad şi mă ridic

Privesc în oglindă, dar nu mai e nimic

Mă caut în trecut, mă lovesc de necunoscut

Mă găsesc în prezent, mă întreb : „Cine sunt?”

Mă agăţ de „voi fi” şi mă lupt cu timpul

Deschid larg ochii şi regăsesc Nimicul

Strâng din dinţi, gata de o nouă luptă

Mă arunc în adâncuri, dar cad în derută

O ultima încercare de a regăsi iluzia

Mă trage în eşec şi găsesc doar confuzia!

—————————————-

Blestem

Ţi-aduci aminte

Când ne plimbam prin frigul iernii noastre?

Mi-ai spus să prind aripile iubirii

Şi să mă las purtată de himeră…

De-atunci eu zbor la orice adiere

Iar vântul mi-e tovarăşul de drum

Iluzia o ţin închisă într-un pumn!

Şi tot privesc în jos..dar tu nu vii!

De ce?

Tu ai trişat!Era un joc nevinovat?

Şi eu?…

Acum mă lupt cu pumnul încleştat

Dar singură..că vântul a plecat!

Şi cad!…

Dar nu renunţ,voi reuşi cândva

Să smulg himera din pumnul de cleştar

Ea va zbura la fel ca un Icar

Şi se va prinde în drum de mâna ta

Tu vei privi,dar nu vei înţelege

Pumnul îţi va fi rosu dar rece

O să încerci din nou să o păcăleşti

Şi vei cădea!…

Aşa cum am căzut şi eu

Dar nu vei renunţa,te vei lupta

Cu vântul şi cu stelele…cu luna

Nu are rost - tu nu vei reuşi

Eu te blestem…să poţi iubi!

———————————-

Noi # tu si eu

Da, am înţeles, noi nu mai putem fi împreună
Dar nu pot înţelege - de ce îmi întinzi totuşi o mână?
Când mă scufund - priveşte doar şi taci
Nu mă privi cu milă - nu ştii să te prefaci
Când mă înec în lacrimi şi eşti pe lângă mine
Te rog să fugi - habar n-ai ce potop vine

“De ce?”, m-ai întrebat! Ţi-aduci aminte?
Răspunsul n-a venit - dar tu l-ai aşteptat cuminte
“De ce” era o întrebare mult prea vastă, crezi?
Eu ca un filosof am încercat s-o particularizez
Am eşuat patetic
Mi-ai spus: “era de aşteptat”
Şi am făcut un jurământ, dar nu l-am respectat
Nici tu
Nici eu
Nici noi
Acum noi se întreabă: “Sensul verbului a jura -
echivalează pentru voi cu a distruge visele cuiva?”